Uitați de Milano, Istanbul sau Bali pentru că Vietnam bate orice loc de pe această planetă când vine vorba de cumpărături.
Centrul istoric din Hanoi este raiul fake-urilor de calitate superioară al brandurilor precum Nike, Patagonia, Columbia, Vans si multe altele. Prețurile de la tarabele stradale sunt mici, dar se poate negocia atât de mult că ajungi să îți cumperi cu 30 de lei o jachetă Columbia anti vânt și ploaie la o calitate care sincer te face să crezi că este sustrasă din fabrica originală.
Hanoi are și sute de magazine fizice, nu tarabe, mai ales pentru femei, de haine fabricate local, din materiale de foarte bună calitate, ce au croieli și modele similare cu cele de la Zara sau Asos însă la prețuri de 50 de lei pentru rochii, fuste sau hanorace. Singurul inconvenient aici, dacă în România purtați mai mult de mărimea L veți fi nevoiți să intrați în mai multe magazine pentru a găsi tot ce vă doriți și pe mărimile voastre. Se știe că Asia pe latura aceasta are cu totul alte standarde.
Da Nang este axat mai mult pe magazinele de souveniruri clasice, puține magazine și un singur mall, dar destul de bun și el. Pe de altă parte, Hoi An te face să cumperi și 2 valize pentru cât de mult potențial de shopping are.
Produse lucrate manual, ceramică fantastică, produse tradiționale, haine croite după bunul plac la zecile de croitorii din oraș, încălțăminte făcută pe piciorul vostru din piele naturală la prețuri de nimic. Pe lângă aceste croitorii există și locații cu modele prestabilite de rochii pentru evenimente, costume elegante pentru domni, costume de baie unicate, accesorii din argint și nici nu îndrăznim să vorbim de magazinele clasice de souveniruri. În viața noastră nu am văzut magneți mai unicați, brelocuri sau alte mici cadouri ideale pentru cei dragi.
Iar Ho Chi Minh este raiul magazinelor de haine pentru adolescenți. Orice înseamnă tricouri cool, blugi vintage, jachete personalizate lucrate de artiștii locali, fuste unice, rochii cum doar la asiatice vezi și nici nu mai pomenim de numărul imens de centre comerciale cu sute de magazine de care nici nu am auzit.
Ce trebuie să știți despre shoppingul la brandurile pe care le știe toată planeta precum H&M este că produsele sunt mai ieftine când faceți conversia din moneda locală și acest aspect este valabil și la magazinele autentice Vans sau Nike și evident orice este internațional, iar la unele dintre ele veți descoperii că au și produse exclusive pentru Vietnam.
La partea de electronice cel mai simplu înțelegeți dacă vă exemplific prețurile.
O camera DJI Osmo Pocket 3 Creator Combo în Vietnam costă 2650 lei (mai 2025) la magazinul DJI iar în România același produs pe eMag este 4000 lei.
Diferențele acestea de preț considerabile se aplică și la alte mărci precum Apple, Canon sau Sony.
Vietnam este de departe cea mai ofertantă țară pentru cumpărături din lume și are și cele mai bune prețuri pentru orice. Există în toate orașele străzi dedicate anumitor categorii unde zeci de comercianți vând același lucru la prețuri competitive. Dacă aveți nevoie în Vietnam de o tigaie sau un bec veți găsi o stradă pentru așa ceva cu siguranță. Cum le trimiteți acasă nu știm, dar noi am pus ochii și pe un scuter electric cât am stat în Da Nang și mai că ne gândeam pe ce vapor să îl trimitem.
În Vietnam se vine fără valize, pentru că ajungeți să le cumpărați oricum de aici! Spor vă dorim!