Cu siguranță nu este cel mai ieftin magazin pe care îl veți găsi în Hoi An, dar noi credem că este cel cu produsele cele mai deosebite și unice din oraș.
Magazinul aparține de cafeneaua Moments (menționată și ea într-o postare separată din acest ghid) având atât accesorii pentru doamne precum coliere realizate manual, cercei sau portfarduri drăguțe, cât și articole pentru casă cu adevărat speciale. Lenjerii de pat cu printuri tipic vietnameze, pernuțe pentru canapea cu modele tradiționale, lumânări parfumate, dar și ceea ce ne-a atras nouă atenția din vitrină, un PHIN de cafea vietnamez.
Ce este un PHIN? E un dispozitiv de preparare a cafelei în cel mai tradițional mod cu putință și aici l-am găsit pe cel mai diferit din tot Vietnamul pentru că este gravat cu același mesaj ce a făcut cafeneaua Moments celebră. From Hoi An with love.
45 de lei a fost, cam dublu la preț față de altele simple găsite prin Hanoi de exemplu, dar cum am spus, noi colectăm souveniruri cât mai speciale.
Profităm de această postare pentru a preciza alte două magazine aflate lângă acesta, dar și în fața lui, cu produse fantastice, dar fără a avea denumirea pe maps, așadar foarte greu de recomandat altfel.
Dacă veniți la această locație, aruncați un ochi și la magazinul din fața lui pentru o diversitate de lampioane tradiționale, dar aici pregătiți-vă pentru a negocia mult. 25 de lei am dat pe un lampion pictat manual de dimensiune medie. Iar pentru pălării tradițional vietnameze faceți o vizită la magazinul de lângă, unde noi am descoperit cea mai spectaculoasă și unică pălărie din toată țara. A fost loc de negociere, dar nu prea multă. 65 de lei pentru superbitatea mai sus pozată.