Vremea în Madeira.
Extrem de schimbătoare, dar totuși aceeași mai mereu.
Daniela Horea
Madeira, Portugal
Dacă vă gândiți să veniți în Madeira în Iunie sau Iulie doar din simplul motiv că doriți să prindeți căldură și soare, ei bine mai gândiți-vă.
Madeira funcționează pe microclimate ce nu se modifică prea mult indiferent de perioada anului. În unele părți ale insulei poate să fie ceață, în altele să bată vântul și să plouă iar la 20 km distanță să fie soare.
Pozele de mai sus sunt din Fanal Forest unde dimineața puteți găsi ceață, iar la amiază pâdurea să fie senină ori efectiv să dispară ceața cât timp vă aflați acolo.
Nu există luni de soare constant, iar vacanță voastră poate fi la fel de incredibilă și în octombrie precum în iulie. Diferența o să fie la buget totuși. Mult mai ieftine sunt atât zborurile cât și cazările și mașinile de închiriat din octombrie până în martie.
Cât despre vreme, la fața locului puteți verifica oricând camerele de filmat publice prin intermediul acestui site, astfel veți vedea cum este vremea în orice colț al insulei în timp real. Chiar și localnicii se bazează pe acest site.
Vil du se mere?
Jeg har skabt kuraterede kort, rejseplaner og mere til rejsende, der ønsker at rejse som mig.
Leder du efter steder?
Tjek min guide for de bedste gratis steder samt rejseplaner og rejsetips for at gøre din tur uforglemmelig.
Gå til guide